A trecut jumătate din vacanța de vară, și mă refer la vacanța copiilor. Știți că eu am doi copii, Tudor și Irina, și vara asta se pare ca ajuns să fie destul de lungă.
Irina își dorește să înceapă grădinița. Tudor nu este încă așa de dornic de școală, e de înțeles, că a terminat clasa I. Părinții cu copii în clasa I cred că înțeleg foarte bine ușurarea copilului că s-a terminat școala.
În vacanța asta am încercat să le ofer copiilor câteva activități instructive, și care să îi țină totuși ”în priză”. Așa am fost la un atelier de fotografie la Grădina Botanică, prin intermediul prietenei mele Dana Vlad, și în fiecare miercuri suntem nelipsiți de la Clubul Curioșilor organizat de Biblioteca V.A. Urechia și care are loc în cadrul Bibliotecii Estivale din Parcul Eminescu.
Acasă lucrez cu Tudor câte puțin în fiecare zi (mă ajută și mama la capitolul ăsta) la română și matematică: citim povești pe care le povestește Tudor apoi la Clubul Curioșilor, lucrăm din caietele de vacanță. Sunt încântată și mândră de el că face progrese cu cititul (se cam împotmolea) și că este un talent la matematică (deși se mai grăbește uneori).
Irina este pasionată de pictură și desen și drept dovadă stau pereții din casă 🙂 (nu a scăpat niciunul neatins) și zecile de pagini pictate, desenate, colorate, precum și câteva tricouri :). Îi place să decupeze și vânează orice hârtie, colorată sau nu, și când are chef mai lucrează câte o fișă în caietele ei. Iar afară este o cățărătoare neîntrecută.
Bineînțeles ne jucăm în parc sau la Păpădie în fiecare zi, mergem împreună mai peste tot și îi iau chiar și la unele evenimente. Au ajuns să fie de ai casei la Yoobi. :).
Cam așa ne petrecem noi vacanța. Eu lucrez de zor, continui cu seminarele introductive, câte două workshopuri pe lună, consultații individuale, lucrez la un proiect nou despre care veți afla foarte curând, merg la alte seminare, citesc, ascult mp3-uri și conferințe online, scriu, dau telefoane, organizez întâlniri …
Voi cum vă petreceți vacanța și mai ales, ce activități fac copiii voștri? Poate așa îmi dați idei. Te aștept cu un comentariu la acest articol.
Leave A Comment