Sâmbătă le-am făcut copiilor mei o surpriză și am fost în București, în vizită la Muzeul Antipa. Acea zi îmi dă prilejul să extrag pentru tine câteva învățăminte, care te vor ajuta să gestionezi foarte bine orice întâmplare, oricât de neplăcută ar fi ea.
Deși a fost o decizie de ultim moment, mai exact vineri seara pe la 21, am reușit să organizez totul cum nu se poate mai bine: mașină pentru dus la o oră și un preț rezonabil (eu folosesc platforma blablacar), mașină pentru întors în aceeași zi spre seară și în plus, să mă văd cu prietena mea Claudia și cu familia ei, ce au venit din Anglia în vacanță pentru o săptămână. Se anunța o zi minunată!
Ziua a început bine: persoana cu care am plecat s-a oferit să vină să ne ia chiar de lângă bloc, am descoperit că aveam interese comune, el mergând în București la o conferință de dezvoltare personală și deci am putut conversa pe subiecte care mie îmi sunt dragi, iar copiii mei au fost incredibil de cuminți în mașină. În București domnul s-a oferit să ne ducă chiar în apropiere de muzeu, locul unde el trebuia să ajungă, nefiind foarte departe, iar noi urmând să ne vedem cu prietenii noștri la muzeu. Totul până aici perfect!
La coborârea din mașină … îmi uit telefonul pe banchetă. Și începe ”distracția”. Descopăr că nu am telefon la un minut după ce am coborât, atunci când doream să o sun pe Claudia, să îi spun că am ajuns și să aflu ei pe unde sunt. Mi-am căutat telefonul în rucsac, în buzunare, am scos tot, telefonul nicăieri. În primă fază am amuțit. Nici nu puteam gândi limpede. Copiii spuneau:
– Sună-l pe domnul cu mașina.
– Cu ce?
– Sun-o pe Claudia.
– Cu ce?
– Intră pe internet.
– Cu ce?
Mi-am dat seama că obișnuindu-ne atât de mult cu tehnologia, am ajuns să depindem de ea. Fără telefon, nu puteam să iau legătura cu prietena mea și astfel nu ne mai puteam vedea; ce șanse ai să te întâlnești în București cu cineva? Fără telefon nu puteam lua legătura cu persoana cu care ne întorceam seara, deci, cu ce ne întorceam seara?
Câteva minute mi-au trecut mii de gânduri prin cap, nu prea drăguțe. Da, recunosc, eu care spun tot timpul gândește pozitiv, caută soluția, nu te concentra pe problemă. După cele 5 minute de frământări, mi-aduc aminte de ” caută soluția, nu te concentra pe problemă ” și îmi spun așa: am promis copiilor că venim la muzeu, suntem exact la intrarea în muzeu, hai să vizităm muzeul și poate Claudia vine și ea și dă Domnul să ne întâlnim.
Intrăm în muzeu, cumpăr bilete, dar încă nu mă hotărăsc să plec în vizitare, pentru că mi-era teamă că pierdeam orice șansă de a mă mai întâlni cu prietena mea. Mă uit în jur, mulți părinți cu copii și majoritatea cu telefoane mobile. Mă gândesc: oare mă va lăsa cineva să îi folosesc telefonul să mă loghez pe Facebook și să îi las un mesaj prietenei mele și apoi să intru în aplicație pe blablacar și să îi las un mesaj domnului cu care am venit? Poate da, poate nu, dar cred că e mai complicat pe telefon cu logarea, ideal ar fi un laptop sau o tabletă. Îmi fac curaj și mă duc la domnul de la Informații din muzeu, îi spun pe scurt pățania: am venit din Galați special pentru a vizita muzeul, am rămas fără telefon și nu pot lua legătura cu prietenii mei și îl rog dacă există posibilitatea să folosesc undeva pe un laptop internetul. Mă ascultă cu multă amabilitate, în primă fază vrea să îmi dea telefonul lui, dar apoi își dă și el seama că e mult mai ușor de pe laptop și scoate de sub ghișeu laptopul lui personal. Ura! Suntem salvați!
Intru pe Facebook și acolo mă aștepta deja un mesaj de la Claudia (sperând că îmi vine ideea să rog pe cineva să mă lase să folosesc internetul): aflase că mi-am uitat telefonul în mașină (domnul respectiv a văzut telefonul și a sunat la ultimul număr cu care eu vorbisem), stabilise că se va duce să îl recupereze și mă ruga să rămân în muzeu. Răsuflu ușurată, îi las și eu mesaj, norocul meu că era online și discutăm, stabilim cum ne vedem… Uf! Totul se rezolvă!
În câteva minute am trecut de la agonie la extaz, cum zice vorba. Iată că ne putem derula în continuare ziua așa cum am plănuit-o.
A urmat o zi cu adevărat frumoasă: o revedere după un an și jumătate cu o prietenă dragă și un om special, pe care am cunoscut-o la mii de km depărtare, când eu eram la specializare în Anglia; o incursiune în lumi diferite și epoci diferite prin muzeu; copiii fericiți și entuziasmați.
Te vei întreba de ce am ales să împărtășesc cu tine această întâmplare?
Se pot extrage multe învățături de aici și anume:
- Am găsit rapid mașină pentru transport (dus-întors), care ne-a luat chiar de lângă bloc și ne-a dus la destinație (deși nu avea nicio obligație în sensul acesta). Ai spune că am avut noroc. Eu știu însă altceva. Am plantat semințe în trecut pentru asta: m-am oferit să ajut alți oameni atunci când ei aveau nevoie (să îi duc undeva, să îi iau cu mașina). Apropos, tot cu acest domn ne-am întors și seara (bineînțeles am anunțat cât de repede am putut cealaltă persoană și am anulat rezervarea inițială pentru întoarcere).
- Am găsit înțelegere și am fost lăsată să folosesc laptopul – ai crede că e normal, doar trăim printre oameni, eu știu că e tot din semințele mele: am empatizat cu necazul altor persoane și i-am ajutat așa cum am putut (cu bani, resurse, ce au avut nevoie).
- Mi s-a înapoiat telefonul – poate fi la fel noroc, unii ar spune că e bun simț. Eu spun la fel, că e de la semințele plantate: să faci atent pe cineva atunci când pierde, uită ceva și să înapoiezi acel obiect.
- Prietena mea să gândească la fel ca mine 🙂 – deja știi că e de la semințe: să anticipezi ce va face altă persoană și să îi vii în ajutor; asta înseamnă că trebuie să o cunoști suficient de bine și să ai un grad mare de empatie.
- Ziua minunată și copiii fericiți vine de la iubirea, grija și dorința de a-i face pe ceilalți fericiți.
Probabil mai sunt și altele, acestea le-am văzut eu repede.
Uitându-mă la tot ce am trăit în acea zi, nu pot spune decât atât: Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit, pentru oamenii cunoscuți, pentru tot ce am văzut, pentru tot ce am simțit.
PS: Dacă nu știi ce e cu semințele plantate, te invit să urmărești această serie de video-uri: Vacuitatea (Potențialul ascuns) – ”Pixul” – partea 1, Partea a 2-a: Utilitatea vacuității, Partea a 3a – Semintele .
PPS: Bineînțeles, te vei întreba ce semințe am plantat de mi-am uitat telefonul? 🙂 Pentru mine, să uit telefonul în mașină a însemnat o pierdere, nu numai a unui bun, ci exista riscul să pierd toată bucuria acelei zile. Faptul că am recuperat telefonul și toate lucrurile s-au potrivit de minune, mie îmi spune că a fost doar un ”dezastru minor”, că au ieșit la iveală niște semințe negative plantate în trecut prin care am cauzat cuiva o pierdere (nu l-am lăsat să se bucure, sau a pierdut ceva din cauza mea, ceva mult mai mic decât am experimentat eu acum în această situație).
PPS: Te invit să îmi spui tu ce experiențe ai trăit și care consideri că sunt semințele plantate pentru asta?
Leave A Comment