Alătură-te celor 164 de oameni care și-au transformat viața în cele 7 serii anterioare, în urma programului EMOȚII VINDECATE

Descoperă-te, acceptă-te, iubește-te așa cum ești printr-un program care îți aduce vindecarea emoțiilor tale

„EMOȚII VINDECATE” este un program profund de 10 săptămâni în care te conectezi cu emoțiile tale, te ierți pe tine și pe ceilalți, eliberezi emoțiile negative care îți fac rău fizic și psihic și pui în loc emoții benefice și vindecătoare

Programul se desfășoară în perioada
17 octombrie - 23 decembrie 2022

Nicoleta Nistor - terapeut

Nicoleta Nistor - terapeut

Cum obții liniște și echilibru în viața ta?

Cauza problemelor tale este alta decât ai crezut până acum

Vine un moment în viața ta când parcă totul mai are puțin și explodează. Pare că nimic nu merge și, oricât de mult ai citit și ai lucrat cu tine, problemele continuă să vină rapid peste tine.

Crezi despre tine că ești o persoană puternică pentru că ai trecut peste multe greutăți ale vieții, și acum nu înțelegi de ce ai devenit atât de sensibilă și fie plângi din orice, fie intri ușor în panică.

Ai muncit enorm și ai străbătut pe cont propriu, atingând performanța în carieră sau afacere și ai ajuns să câștigi mai mult decât media, dar acum simți că nimic nu-ți mai aduce bucurie.

Ai fost alături de toți ceilalți, i-ai ajutat, i-ai sprijinit, te-ai lăsat pe ultimul loc și acum, când ai nevoie de susținere, simți că nu e nimeni lângă tine.

Te simți copleșită, de parcă ai căra o greutate enormă după tine, și nu știi de unde și de ce. Te confrunți cu diferite simptome care îți afectează ritmul și activitatea: dureri de cap, insomnii, dureri de stomac, presiune în piept, oboseală, dificultate în respirație.

Ceea ce nu ți s-a spus niciodată este faptul că emoțiile negative puternice trăite de-a lungul vieții nu dispar o dată cu trecerea timpului. Deși tu ai reușit să-ți continui viața după toate acele provocări, atunci când nu sunt eliberate din câmpul energetic al corpului, emoțiile negative se adună și formează o greutate emoțională.

Cu cât mai mult trece timpul, cu atât ea este mai greu de dus.

Din medicina tradițională chineză știm faptul că al nostru corp are o componentă energetică importantă.

Energia corpului nostru curge prin meridiane, precum curentul electric circulă prin cablurile electrice. Noi nu vedem curentul electric, în schimb vedem efectele lui: becul ce luminează, radioul care e în priză și funcționează. Atunci când se produce un scurtcircuit pe cablul electric, curentul electric nu mai produce efecte în planul fizic: becul nu mai luminează, radioul nu mai funcționează.

La fel și noi, oamenii, avem un corp sănătos, plin de energie și ne bucurăm de viață atunci când energia are o curgere uniformă pe meridianele energetice.

Stresul, gândurile noastre negative, amintirile dureroase produc un scurtcircuit pe meridianele energetice. Astfel, apare o întrerupere în curgerea energiei, ea nu mai circulă uniform, ci se formează aglomerări de energie. La nivel fizic le resimțim în corp ca pe un simptom: o tensiune, greutate, presiune, durere, strângere, iar la nivel cognitiv, le numim emoții.

Pe termen lung, blocajele energetice de pe meridiane duc la îmbolnăvirea corpului fizic, mental, emoțional, ajung să se transforme la un moment dat chiar în boală.

Pentru a rezolva problemele cu care te confrunți zi de zi și care au ajuns să te copleșească, e nevoie ca, mai întâi, să identifici emoțiile care le alimentează și să le eliberezi.

Cum te afectează emoțiile negative trăite de-a lungul vieții și neeliberate

  • Parcă trăiești un tsunami de emoții care îți provoacă și probleme de sănătate: dureri de cap, dureri de stomac, eczeme, insomnie, presiune în piept, greutate în respirație.
  • Ai deseori accese de furie față de copil sau de partenerul de viață.
  • A apărut o distanță între tine și partenerul tău de viață, parcă nu mai sunteți pe aceeași lungime de undă și audă și ajungeți fie să vă certați, fie să vă evitați.
  • Nu ai răbdare cu copilul tău și te enervezi deseori pe el, uneori ajungi chiar să țipi la el.
  • Relația cu părinții este tensionată, iar asta îți produce multă amărăciune.
  • Te simți copleșită de stresul puternic din afacere sau de la serviciu.
  • Știi exact ce ai de făcut ca să îți duci afacerea/cariera/relațiile la nivelul următor, însă simți că NU POȚI să aplici, ca și când o sfoară invizibilă te ține pe loc.
  • Relațiile cu colegii/clienții/partenerii de afaceri sunt precum niște bombe cu ceas.
  • Îți recunoști defectele, dar te simți jenată când îți sunt recunoscute meritele. 
  • Ești mereu nemulțumită de tine și îți reproșezi tot ce nu merge bine.
  • Începi proiecte, dar nu le duci la bun sfârșit (de ex. să implementezi un obicei nou) pentru că îți lipsește răbdarea să te ții de un plan.
  • Te simți blocată ca într-o închisoare emoțională și nu reușești să ieși din ea.

O călătorie completă în jurul emoțiilor tale care îți va aduce claritate și lumină,
o viață împlinită, înțelegere și echilibru în familie

Programul Emoții Vindecate este o călătorie transformațională de 10 săptămâni care îți va depăși așteptările, la finalul căreia vei ajunge să te cunoști mai bine, să te ierți, să-i ierți pe ceilalți, să renunți la emoțiile care au ajuns să îți facă rău fizic și psihic și să fii recunoscătoare și fericită în fiecare zi.

Iată cum va arăta călătoria ta în acest program:

1

Săptămâna 1

Workshop 1 – 17.10.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Diferența dintre emoții și sentimente
  • Despre tema săptămânii: familia de emoții Frică
  • Descrierea metodei de lucru EFT
  • Despre rezistentele subconștiente ce se opun schimbării
  • Exercițiu practic: EFT urmărirea emoției – EFT pe rezistenta la schimbare
  • întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • îngrijorare + încredere/credință
  • nesiguranță + protecție (mă simt protejat/ă)
  • frică/anxietate + speranță + curaj (bonus)
2

Săptămâna 2:

Workshop 2 – 24.10.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Despre autosabotare și tendința de perfecționism
  • Exercițiu practic EFT
  • Ce este greutatea emoționala și cum se formează
  • EFT greutatea emoțională
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • respingere + acceptare
  • umilință + respect
  • slăbiciune + împuternicit (empower)
3

Săptămâna 3

Workshop 3 – 31.10.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Emoțiile și sănătatea: Șocul emoțional din punct de vedere al Noii Medicini Germanice.
  • Cum folosești EFT pe simptomele fizice
  • Exercițiu practic: EFT pe durere/simptom
  • Despre tema săptămânii: familia de emoții Furie
  • Exercițiu practic EFT
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • frustrare + recunoștință
  • furie + bunăvoință
  • agresivitate (emoție combinată, după Plutchik, formată din furie și anticipație) + blândețe
4

Săptămâna 4

Workshop 4 – 07.11.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Cum ne afectează prezentul evenimentele traumatice din trecut
  • Cum folosim EFT pe evenimente traumatice - EFT Tehnica filmului
  • Exercițiu practic EFT Tehnica filmului
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • critică + bunătate
  • distanță emoțională + cu inima deschisă
  • EFT Tehnica filmului
5

Săptămâna 5

Workshop 5 – 14.11.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Despre tema săptămânii: familia de emoții TRISTEȚE
  • Exercițiu practic EFT pe un subiect comun
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • tristețe + bucurie
  • Vinovăție + cu sufletul împăcat
  • Neputință + creativitate
  • Inferioritate + mulțumire de sine
6

Săptămâna 6

Workshop 6 – 21.11.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Cum ne afectează convingerile limitative
  • Cum lucrăm cu EFT pe convingerile limitative
  • Exercițiu practic EFT pe convingeri limitative
  • Continuare tema săptămânii: familia de emoții TRISTEȚE
  • Exercițiu practic EFT pe un subiect comun
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • Singurătate + armonie
  • Rușinea + Valoare de sine: apreciere/admirație/mândrie
  • Abandon + apropriere/aparțin
7

Săptămâna 7

Workshop 7 – 28.11.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Ce este câmpul energetic al traumei și cum ne afectează în prezent
  • Ce este ECHO și cum le putem accesa pentru o vindecare profundă
  • Ce este Matrix Reimprinting
  • Exercițiu practic Matrix Reimprinting
  • Despre tema săptămânii: familia de emoții DEZGUST
  • Exercițiu practic EFT
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • Dezgust + compasiune
  • Dispreț + inspirație
  • Remușcare + pace
  • EFT pe convingeri limitative
8

Săptămâna 8

Workshop 8 – 05.12.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Despre tema săptămânii: sentimente complexe
  • Exercițiu practic EFT
  • Invitat special: Cristina Eremia, psiholog, coach - workshop Bonus arhetipurile feminine și masculine
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • Confuzie + claritate
  • Nerăbdare + Letting go – dau drumul la control
  • Amărăciune + iertare
9

Săptămâna 9

Workshop 9 – 12.12.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Continuare tema săptămânii: sentimente complexe
  • Exercițiu practic EFT
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • Invidie + bucurie pentru succesul celorlalți
  • Dezamăgire + curiozitate
  • Gelozia + libertate
10

Săptămâna 10

Workshop 10 – 19.12.2022, ora 19:00, durata 2,5 ore

  • Împărtășire/feedback ultima săptămâna
  • Continuare tema săptămânii: sentimente complexe
  • Exercițiu practic EFT
  • EFT pe sub-personalități
  • Întrebări și răspunsuri

Exerciții de lucru individual, exerciții EFT pe emoții negative, meditații ghidate pe emoții pozitive:

  • Suferința emoțională + optimism
  • Ciudă + înțelegere + admirație (bonus)
  • Ranchiuna + iubire
Bonus

Workshop final BONUS

  • Împărtășire/feedback ultima săptămână
  • Sărbătorire
  • Leadership Game BONUS cu invitat Florin Talpeș

Începe acum călătoria de vindecare a emoțiilor tale!

Cine te va însoți în program

Eram copleșită de tot ce se întâmpla în viața mea și disperată să încerc orice m-ar fi putut ajuta

De profesie sunt contabil și am făcut această meserie, deși nu îmi plăcea, timp de 17 ani.
Aveam o viață obișnuită, super normală, fără țeluri mari.


În 2011 și eu și soțul meu am intrat în șomaj în aceeași perioadă. Eu nu mi-am găsit job timp de 10 luni, soțul meu a stat acasă 2 ani. Rezervele financiare s-au epuizat la un moment dat și am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, cu doi copii mici. Eram foarte stresați din cauza banilor care nu ne ajungeau, soțul era în pragul depresiei, comunicarea dintre noi era foarte greoaie, am ajuns să ne certăm des și să ne îndepărtăm unul de altul.

Nicoleta Nistor - Terapeut, practician avansat EFT

În octombrie 2012 am participat la un workshop de dezvoltare personală despre atragerea abundenței și am înțeles atunci că eu sunt responsabilă 100% pentru realitatea pe care o trăiesc. Degeaba dădeam vina pe fosta șefă, pe actualul șef, pe soț sau pe copii. Nimic nu avea să se schimbe dacă aș fi continuat să fac asta: m-aș fi simțit în continuare neputincioasă, fără putere. În schimb, asumându-mi că ceva din interiorul meu a creat toată acea realitate, îmi luam puterea înapoi.

A doua zi după workshop, am avut posibilitatea să vorbesc cu trainerul. Aveam nevoie de ghidare să pun în aplicare tehnicile învățate cu o seară înainte, totul fiind foarte nou. Eram copleșită de tot ce se întâmpla în viața mea și disperată să încerc orice m-ar fi putut ajuta.
Cu răbdare, trainerul mi-a explicat că pentru a câștiga mai mulți bani, pentru a avea o relație mai bună cu soțul meu, e important să învăț să-mi gestionez emoțiile, să mă eliberez de încărcătura energetică negativă și să-mi ridic vibrația corpului. Și puteam să fac toate astea cu o singură metodă numită Emotional Freedom Techniques - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională), pe care o învățasem cu o seară înainte, la workshop.

Din acea zi am început să practic zilnic EFT, deși nu eram prea încrezătoare că ceva așa de simplu mă poate ajuta să-mi rezolv problemele.

După o săptămână, deși problemele mele erau tot la fel, starea mea emoțională începea să fie cu totul alta: aveam mai multă răbdare cu copii, plecam dimineața de acasă zâmbind, am început să cred că chiar pot să găsesc o rezolvare.

În luna decembrie a acelui an am avut cea mai bună performanță profesională dintre toți colegii, din tot anul, deși eram cea mai nouă în echipă.

Mândră de succesul meu, am crezut că acesta va dura și am început să amân să îmi mai fac exercițiile de eliberare emoțională. Curând, aveam să mă regăsesc cam în aceeași stare emoțională pe care o aveam cu câteva luni înainte.

Cu un efort de voință, m-am reapucat de exercițiile zilnice, să fiu atentă la emoțiile și gândurile mele și să le rescriu în mod conștient. Rezultatele nu au întârziat să apară: mi s-a oferit un job nou, director de marketing la o firmă mare, cu un salariu dublu față de cel pe care îl aveam atunci. În sfârșit, credeam că viața mea va fi fericită până la adânci bătrâneți.
Peste 8 luni aveam să intru pentru a doua oară în șomaj. Atunci mi-am dat seama că menirea mea este cu totul alta, deși nu îmi era clar care e.

Având un coach alături, de această dată, perspectiva șomajului nu mai era atât de rea, ci îmi oferea posibilitatea să mă clarific despre ce vreau să fac în continuare.
Peste câteva luni, la finalul unui curs de vorbit în public, totul avea să capete sens: mi-am anunțat colegii că vreau să fac un seminar prin care să învăț oamenii cum să folosească Tehnicile de Eliberare Emoțională, pentru a le fi mai bine în viața lor.

De atunci au trecut aproape 8 ani.

Timp în care am obținut 3 certificări internaționale pe tehnici de terapie, EFT, Matrix Reimprinting, Matrix Birth Reimprinting, am ghidat în ședințe individuale, workshop-uri și programe experiențiale peste 5400 de oameni.

Timp în care am participat la peste 80 de programe de dezvoltare personală, am lucrat în continuare cu emoțiile mele, vindecându-mi rănile emoționale în ședințe de terapie cu specialiști, eliberând suferința acumulată, devenind un om mai bun în fiecare zi, simțindu-mă împlinită și recunoscătoare pentru toate aceste provocări.

Sunt recunoscătoare că le pot fi alături clienților mei, oameni minunați, oameni puternici ce și-au dat voie să-și arate vulnerabilitatea, acceptându-și luminile și umbrele din ei, trăind în armonie cu sine și cu ceilalți.

Îmi doresc să pot face asta și pentru tine.

Motive ca să te înscrii în program:

  • Înveți o tehnică simplă și eficientă de eliberare a emoțiilor, Emotional Freedom Techniques - EFT, folosită de peste 1 milion de oameni din întreaga lume, precum și de psihologi, terapeuți, coach, profesori din peste 20 de țări
  • Îți dezvolți inteligența emoțională
  • Înveți să renunți la încărcătura emoțiilor negative și să pui în locul rămas gol emoții pozitive benefice și vindecătoare
  • Găsești legătura dintre emoțiile tale actuale și ce s-a întâmplat în trecut
  • Fiecare exercițiu te va duce cu 20-30 ani în urmă și vei descoperi emoții care stăteau în adâncuri și care te rodeau și le vei elibera
  • Conștientizezi diversitatea emoțiilor tale
  • Te eliberezi de energia blocată și te împrietenești cu o energie de vibrație mai înaltă
  • Înveți ce întrebări să îți adresezi ca să ieși mai repede din emoțiile negative
  • Îți dai voie să mergi în ritmul tău, fără să mai pui presiune pe tine
  • Înveți să-ți controlezi emoția, să te liniștești în momentele în care altă dată te pierdeai cu firea sau explodai 
  • Obții mai multă claritate și liniște mentală și sufletească

Ce spun cei care au parcurs călătoria prin emoții și cum se bucură de o viață liniștită și echilibrată

Luiza Vechiu

Psiholog, Tecuci

Programul mi-a depășit așteptările

Deși lucrez cu mine de mulți ani, nu aveam nicio organizare. Acum totul s-a așezat, cursul este foarte bine structurat, mi-a adus claritate referitor la emoții, am căpătat un mod de lucru ușor și cu rezultate

Roxana Onu

Profesor, Iași

M-am simțit foarte sprijinită de Nicoleta

Am făcut ceva foarte important pentru mine și pentru generațiile următoare. M-am simțit foarte sprijinită de Nicoleta. Am avut momente foarte grele, ne-a sprijinit pe toate, am simțit o reală colaborare și parteneriat, s-a creat o atmosferă caldă între colege, m-am simțit bine primită și acceptată, ca-ntr-o familie iubitoare. Mulțumesc, Nicoleta! Mi-ai dat un instrument de lucru și un reper referitor la emoțiile pozitive.

Oana Voinea

Profesor, Iași

Am găsit legătura dintre emoțiile mele și ce s-a întâmplat în trecut

Nu am crezut că ceva din copilărie, de atât de departe, poate să te afecteze. Am găsit legătura dintre emoțiile mele și ce s-a întâmplat în trecut. Un program util, mi-a plăcut prezentarea fiecărei emoții.

Virginia Stancu

Antreprenor, București

E o adevărată comoară

Mă bucur că am programul la dispoziție și că pot să îl accesez oricând. E o adevărată comoară. Mă simt un alt om, unul nou. Fiecare exercițiu m-a dus în urmă cu 20 de ani, 30 de ani. Am lucrat pe emoții care zăceau acolo de zeci de ani de zile și mă rodeau. Mai am de lucru și le voi relua de câte ori voi putea sau voi avea nevoie

Meda Jantea

Constanța

Am descoperit lucruri nebănuit de utile

Am început acest program cu un scop: acela de a-mi păstra sănătatea, de a-mi îmbunătăți starea emoțională legată de sănătate. Am descoperit lucruri nebănuit de utile. Am descoperit arta de a-mi crea propria lume interioară, iar asta mi se pare una dintre cele mai mari abilități pentru că de aici decurg celelalte. Am observat că nimeni în afară de mine nu poate să-mi dea mie valoare, că nu are rost să mă bazez pe validări exterioare. Am început să-mi conștientizez emoțiile și să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce simt și cum reacționez 

Care sunt schimbările în bine pe care le vei vedea în viața ta

EFT este o tehnică excelentă pentru eliberarea emoțiilor și a blocajelor negative are un efect vindecător profund pentru că oferă conștientizări și soluții pentru majoritatea problemelor cu care te confrunți.

În acest program vei căpăta o înțelegere profundă a influenței pe care o au emoțiile neprelucrate asupra vieții tale și vei descoperi și elibera emoțiile traumelor din copilărie. Poate că în acest moment cunoști trauma pe care ai trăit-o, însă nu ai eliberat emoția atașată pentru că nu ai știut cum. De acum vei ști cum și vei avea și uneltele necesare pentru asta.

  • Vei simți cum inima ți se deschide
  • Îți va fi mai ușor să accesezi stările bune
  • Vei ajunge la stare de relaxare
  • Relația cu partenerul de viață se va îmbunătăți, va înflori pe măsură ce te eliberezi de poverile emoționale
  • Copilului tău îi vor străluci ochii de bucurie de fiecare dată când vei petrece timp cu el pentru că vei fi calmă, blândă și răbdătoare
  • Relația cu părinții se va schimba în bine în moduri neașteptate
  • Eliberând din tine emoțiile captive, rupi lanțul transgenerațional și eliberezi și de la înaintași, și de la urmași. Nu vei fi singura care va beneficia de pe urma acestui proces eliberator, ci și copii tăi care nu vor mai prelua sarcinile emoționale grele pe care le-ai dus tu până acum 
  • Chiar dacă situația ta nu se va schimba, vei alege cum să te simți și  nu te vei mai încărca cu emoții negative
  • Vei fi stăpână pe propriile emoții
  • Vei descoperi lucruri neașteptate despre tine
  • Te vei conecta la emoțiile tale, la cine ești cu adevărat și contribui la descoperirea ta, la acceptarea a tot ceea simți și a ceea ce ești
  • În sfârșit te vei odihni din punct de vedere emoțional
  •  Îți vei schimba modul cum te raportezi la tine și la ceilalți și vei avea încredere că totul se așază cum e mai bine
  • Vei reuși să ai mai multă răbdare și să nu te mai enervezi de la lucruri mărunte
  •  Vei crea relații armonioase cu cei din jurul tău pentru că, după ce îți recunoști emoțiile și le accepți, viața ta se va schimba la 180 de grade

Un program intens în care simți de la bun început că se schimbă ceva în tine

Iată ce primești mai exact când te înscrii în
programul ”Emoții Vindecate”:

  • 10+1 workshopuri live săptămânale. Vei avea ocazia sa participi la 11 workshopuri săptămânale, locul în care să vorbești deschis despre ceea ce simți, fără teama că vei fi judecat, primind susținere, informații și claritate. Valoare: 3000 lei
  • 30 exerciții EFT audio pe emoții negative. Am creat exercițiile EFT cu scopul de a te ajuta sa înveți să folosești metoda EFT, să îți recunoști emoțiile și să eliberezi energia negativă. Valoare: 750 lei
  • 32 meditații ghidate audio pe emoții pozitive. Vei deprinde obiceiul de a te concentra pe emoțiile pozitive și vei învăța să le accesezi în interiorul tău. Valoare: 800 lei
  • Jurnal de lucru. Jurnalul folosește efectul terapeutic al scrisului și te ajută să te observi, să îți înregistrezi progresul și să captezi momentele de AHA și conștientizările revelatoare avute. Valoare: 100 lei
  • cartea ”Emoții sub lupă - Cum să-ți transformi emoțiile pentru a avea succes în carieră și afaceri”. Valoare: 50 lei
  • grup de Facebook pentru susținere. Locul unde se creează o atmosferă caldă între colege și o comunitate unde te vei simți bine primită și acceptată, exact ca într-o familie. Valoare: neprețuit.

Valoarea totală a ceea ce primești în programul Emoții Vindecate depășește 4.700 lei. Totuși, tu nu trebuie să plătești atât. 

Pentru plata integrală beneficiezi de reducerea de 58% și achiți doar 1.980 lei.

De asemenea, îți ofer opțiunea de a achita în trei tranșe a câte 750 de lei fiecare: prima tranșă la înscriere, a doua până pe 17 noiembrie, iar a treia până pe 17 decembrie.

Pentru a vedea în ce măsură ți se potrivește acest program, programează o discuție telefonică cu Nicoleta. 

BONUSURI

Iar asta nu este tot!

Pentru a mă asigura că primești tot ceea ce ai nevoie pentru a face o transformare extraordinară în viața ta, am 7 BONUSURI importante pentru tine, în valoare de 2140 lei:

  • Caiet de lucru 4 PAȘI, creat de Ana Ilie, profesoară de meditație și mentor în Sistemul Semințelor, pentru lideri și creativi de înaltă performanță. Valoare 90 lei
  • Workshop înregistrat ”Cum să accelerezi atingerea obiectivelor tale financiare”, cu Florin Păsat, business & life coach. Valoare workshop: 150 lei
  • Workshop înregistrat ”Pielea ta, harta emoțiilor tale”, cu Laura Busuioc, terapeut holistic cu formări în  cosmetică, dermato – cosmetică, training, psihologie, terapii alternative. Valoare workshop: 250 lei.
  • Workshop live ”Arhetipuri Feminine si Masculine” cu Cristina Eremia, psiholog și coach cu diferite formări. Valoare workshop: 300 lei
  • Workshop live ”Iubește-ți corpul, eliberează-te de kg în plus” cu Ana Cătinean. Valoarea workshop: 350 lei 
  • Workshop live ”Află stilul tău personal de leadership ” cu Florin Talpes, coach JMT. Valoare: 400 lei
  • Ședință de evaluare nutrițională emoțională și fizică, cu Adriana Ionescu, Health & Nutrition Coach. Valoare ședință: 600 lei 
money back
guarantee
Un program fără riscuri pentru tine

Dacă:
- după ce ai parcurs cel puțin 60% din exercițiile din program în ritmul indicat de mine
- ai participat la toate workshop-urile din program
și
- nu simți nicio îmbunătățire,
-nicio schimbare în starea ta emoțională și în viața ta,
- simți că nu te-a ajutat cu nimic
ne scrii și îți dăm TOȚI banii înapoi și păstrezi toate materialele primite.

Iată ce spun experții care o cunosc pe Nicoleta

Liliana Stanciu

Master Trainer EFT, Master Trainer Matrix Reimprinting acreditat de EFTMR Academy UK, fondatoare a www.eliberareemotionala.ro

Am întâlnit mulți practicieni de-a lungul timpului și pot să recunosc când ei se află pe Calea lor. Nicoleta e unul dintre acești oameni! Personalitatea ei se îmbină perfect cu activitatea pe care a ales să o facă, iar profesionalismul și intuitia cu care aplică tehnicile sunt rețeta perfectă pentru clarificare și eliberarea emoțiilor negative.
Vindecarea vine din interior, dar pentru asta, esențial e ca cineva cu experiență și empatie să te ajute să te conectezi la propriul Adevăr, atunci când ești blocat. Asta face Nicoleta și este omul pe care te poți baza.
Recomand cu încredere lucrul cu ea, tuturor celor care se simt blocați sau fără putere să treacă singuri prin încercările vieții, căutând inspirație și un sprijin de valoare.

Zoltan Vereș

Expert în dezvoltarea inteligenței emoționale, co-fondator al Refleqt, creator al celui mai complex program de dezvoltare a Inteligenței Emoționale din România "Back to yourself"

Am cunoscut-o pe Nicoleta în urmă cu mai mulți ani și de atunci am admirat perseveranța și dăruirea cu care îi ajută pe clienții ei. Folosind eu însămi tehnicile de eliberare emoțională (EFT) de peste opt ani, după schimbul de experiență pe care l-am avut cu ea, Nicoleta a devenit unul dintre puținii experți din țară pe care îl recomand pentru practica EFT.

Andy Szekely

Antreprenor în educație, autor și speaker profesionist ce inovează din 1995 în piaţa de training şi coaching din România

Nicoleta îmbină două roluri pe care puțini le pot ține împreună: antreprenorul creativ și expertul pasionat. Din această combinație iese valoare pentru tine.

Florin Păsat

Life&Business coach, autorul cărții ”WOW! Noul ghid ca să trăiești acum o viață abundentă și împlinită”

O recomand pe Nicoleta atât pentru expertiza acumulată de-a lungul carierei ca terapeut, expertiză cu ajutorul căreia poate ajuta la vindecări profunde, cât și pentru compasiunea și înțelegerea cu care abordează fiecare persoană în parte, în unicitatea ei.

Întrebări la care s-ar putea să te gândești chiar acum

Cât durează programul?

”Emoții Vindecate” durează 10 săptămâni, începe pe 17 octombrie. Atelierele live săptămânale vor avea loc în serile de luni, între 18:30 – 21:30.

Care e data limită de înscriere?

Te poți înscrie până pe 17 octombrie 2022.

Ce se întâmplă după ce mă înscriu?

Vei fi sunat/ă pentru a programa discuția de calificare. În urma discuției de calificare, vei primi un email cu detaliile de plată, linkul de zoom pentru prima întâlnire, apoi un alt email ce conține numele de utilizator și parola pentru platforma cursului. 

Dacă nu pot participa la toate workshop-urile din program?

Fiecare workshop este creat să fie independent. În plus, vei avea acces la toate înregistrările.

Cât timp voi avea acces la materialele din program?

Exercițiile EFT, meditațiile ghidate, precum și înregistrările workshop-urilor le vei avea la dispoziție toată viața.

Dacă nu am timp să fac exercițiile și meditațiile?

Fiecare exercițiu sau meditație audio are în medie 10 minute. Tu alegi momentul zilei în care să le practici. 

Dacă nu o să mă pot tine de program?

”Emoții vindecate” este creat în așa fel încât să fie integrat în viața ta de zi cu zi. Așa cum ai grijă de igiena ta personală, acum vei face o igienă emoțională.

Nu știu să-mi controlez emoțiile, să mi le recunosc, nu știu dacă eu pot face asta.

Am creat exercițiile EFT exact cu scopul de a te ajuta sa îți recunoști emoțiile și să eliberezi energia negativă. Până la finalul programului te vei fi eliberat deja de cea mai mare parte din încărcătura emoțiilor negative și vei pune în locul rămas gol emoții benefice și vindecătoare. Înveți astfel să le accesezi de fiecare dată atunci când ai nevoie.

Eu nu știu nimic despre EFT

Chiar dacă nu cunoști tehnica EFT, vei putea face toate exercițiile pentru că EFT se poate învăța rapid, și este simplu de folosit. În plus, vom avea un workshop pe tema asta și vei primi și cartea ”Emoții sub lupă”, care explică în detaliu cum să folosești EFT.

Îmi va fi greu sa accesez cursul?

Vei avea contul tău cu utilizator și parola, care poate fi accesat simplu și ușor. Îl vei avea la dispoziție toată viața.