Singura carte despre succes care îți arată cum să elimini adevărata cauză a insuccesului
Trăiește viața pe care o vrei și pe care știi că o meriți! Eliberează-te energetic de emoțiile negative.
Convingerile noastre limitative reprezintă rădăcinile tuturor lucrurilor care ni se întâmplă în viață. De multe ori este greu să înțelegem acest concept, căci până nu ajungem să privim cu detașare o astfel de convingere limitativă, noi o să o confundăm cu adevărul absolut.
Identifică darul personalității tale pentru ca o mare eliberare, mulțumire și împlinire sufletească să se reverse asupra sufletului tău!
Un cadou special pe care ți-l poți oferi sau îl poți dărui cuiva drag.
Această carte este pentru tine dacă:
O carte ce ar trebui să existe în toate bibliotecile oamenilor care își doresc cu adevărat ceva de la viața lor.
„Cartea "Emoții sub lupă" ne ridică nivelul de conștientizare legat de puterea și controlul pe care îl au emoțiile asupra calității vieții noastre și ne stârnește încă de la început curiozitatea aflării răspunsului la întrebarea : „Eu cum stau, oare, cu emoțiile mele?”. De la prima și până la ultima filă, cartea acaparează și reușește să te pună într-o stare de acțiune. Dar și dacă nu ar reuși să facă acest lucru, cu siguranță este una din acele cărți care te pune serios pe gânduri. O carte ce ar trebui să existe în toate bibliotecile oamenilor care își doresc cu adevărat ceva de la viața lor.”
Mirela Pascu,
membru John Maxwell Team, fondator YOUBRANDemy
Ce vei găsi în cartea „Emoții sub lupă”
M-am recunoscut în fiecare poveste câte puțin...
”... am plâns când mi-am dat seama de rădăcina problemelor mele și am râs când mi-am dat seama cât de simplu se pot rezolva. A înțelege că viața noastră poate să fie și altfel decât condusă de furie, deznădejde, frică a fost un fel de a da la pace cu mine însămi și cu emoțiile mele! Liniștea interioară și gândul că acum pot deține controlul, sunt aspectele care mi-au rămas bine întipărite în minte după ce am savurat fiecare pagină a cărții.”
Alice Ciobotaru
Planning Engineer
Despre autor
Nicoleta Nistor
practician EFT & MR
Nicoleta este practician EFT și Matrix Reimprinting, acreditat de EFT&MR Academy, UK. În ultimii 6 ani a susținut 3427 de ore de terapii individuale, cursuri, workshop-uri și a creat programe online. Experiența din acești ani a adunat-o în cartea „Emoții sub lupă” care are scopul de a te ajuta să te înțelegi mai bine și să elimini blocajele care te țin pe loc din evoluția ta.
Vei găsi în această carte o colecție de povești de viață extrase din sesiunile de terapie și coaching susținute de Nicoleta. În același timp, cartea prezintă modalități concrete de lucru pentru rezolvarea blocajelor interioare care te împiedică să ai succes în carieră sau în afaceri. Îți arată, prin metode testate și exerciții practice, cum ți se poate îmbunătăți viața prin prelucrarea emoțiilor și a convingerilor.
Ce spun cei care au citit deja cartea:
Un ghid prin care să abordezi lucrurile de la rădăcina lor.
”Într-o expunere simplă, practică și bazată pe experiență, cartea Nicoletei îți oferă un ghid prin care să abordezi lucrurile de la rădăcina lor. ”
Liviu Păsat,
autor, antreprenor, trainer, inițiatorul proiectului „Trezește Banii din Viața Ta”
O carte care era necesara celor interesați să facă din EFT un obicei comun în viața lor
„Am început să folosesc EFT aproape zilnic în urma discuțiilor cu un bun prieten. Și parcurgând cartea Nicoletei am regăsit elemente care îmi scăpaseră, tehnici și utilizări ale EFT în situații unde poate fi una dintre cele mai eficiente tehnici de a ne conecta cu emoțiile noastre și a le înțelege mai bine. Nicoleta a făcut aici o treabă extraordinară, o carte care era necesară celor interesați să facă din EFT un obicei comun în viața lor. Recomand!”
Florin Roșoga,
Autor, Blogger, Podcaster
Cartea Nicoletei este un ghid practic
„Unul dinte cele mai mari blocaje în a-ți trăi viața pe care ți-o dorești, indiferent de domeniu – bani, relații, sănătate, hobby, profesie – este ceea ce poate fi numit „inamicul tăcut”: emoțiile negative pe care le porți cu tine. De cele mai multe ori nici nu știi că sunt acolo și tocmai din această cauză sunt atât de periculoase. Cartea Nicoletei este un ghid practic, în care ești îndrumat simplu, eficient și cu rezultate dovedite cum să scoți aceste emoții la suprafață și cum să te eliberezi de ele, astfel încât să-ți trăiești viața pe care ți-o dorești”.
Florin Păsat,
Autor, trainer, speaker, coach
Este o carte excelentă pentru analiza emoțiilor din viața noastră.
„Cred că unul dintre cele mai importante elemente, atât în viața personală, cât și în viața profesională, este felul cum îți gestionezi emoțiile. Când emoțiile copleșitoare apar în momente de criză majoră sau chiar și în criză minoră, modul în care le gestionăm este crucial. În această carte, Nicoleta Nistor oferă o radiografie a emoțiilor din viața noastră și strategii clare prin care ele pot fi gestionate. Mai mult decât atât, poveștile sunt cele care dau savoare instrumentelor. Este o carte excelentă pentru analiza emoțiilor din viața noastră.”
Paul Ardelean,
Speaker, Trainer, Presentations Coach, Cofondator al comunității Speakers Club
Era nevoie de această carte pe piață!
„Acesta a fost primul gând care mi-a venit atunci când am început să o citesc. Plină de povești, tehnici și exerciții, este aproape imposibil să nu găsești în paginile ei ceva care să nu te ajute. Nicoleta Nistor pune în această carte emoția care o însoțește permanent, alături de exemple concrete pentru oamenii care vor să evolueze sau să aducă o schimbare în jur. Dacă o citești, nu mai poți avea o scuză că nu știi ce să faci ca să îți schimbi viața.”
Gabriela Chiriac
practician coach, facilitator în programele Andy Szekely
Te las acum să „tragi cu ochiul” la câteva momente surprinse la evenimentele de lansare a cărții din Galați, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Brașov, Sibiu, Cluj și București